29 martie 2019 Desert

Prăjitură Albă-ca-Zăpada

Recomandat pentru 20 porții
Timp de preparare 90 minute
Dificultate ușor

Ingrediente

Pentru foi:

  • 2 ouă
  • 650g făină de cozonac
  • 100ml ulei îmbogățit cu Vitamina D
  • 100g unt
  • 230g zahăr vanilat pudră
  • 100ml lapte
  • 100g smântână grasă
  • 1.5 lingurițe amoniu pentru prăjituri/bicarbonat de sodiu
  • 2 lingurițe coajă rasă de lămâie
  • 1 linguriță extract de vanilie

Pentru cremă:

  • 4 gălbenușuri
  • 300g zahăr
  • 50g amidon de porumb
  • 500ml lapte
  • 2 plicuri extract de vanilie bourbon
  • coaja rasă de la 1 lămâie
  • sucul de la 2 lămâi
  • 300g unt la temperatura camerei

Decor:

  • zahăr pudră sau fulgi de nucă de cocos

Mod de preparare

Pregătim foile:

  1. Încinge cuptorul la 180°C.
  2. Mixează bine untul, uleiul, zahărul vanilat, extractul de vanilie și coaja rasă de lămâie cu ajutorul unui robot de bucătărie.
  3. Adaugă treptat cele 2 ouă si amestecă bine.
  4. Adaugă laptele și smântâna și mixează din nou.
  5. Într-un bol separat, dizolvă amoniul de prăjituri sau bicarbonatul de sodiu cu 1-2 linguri de apă sau lapte, apoi toarnă peste compoziția din robot.
  6. Totodată, adaugă și făina și amestecă până se formează un aluat tare, ușor de modelat.
  7. Înfoliază aluatul și lasă-l să se odihnească pe masă minimum 20 minute.
  8. Porționează aluatul în 3-5 părți egale și întinde-le în foi cu ajutorul unui sucitor de bucătărie.
  9. Așază fiecare foaie de aluat în tava de cuptor pregătită, tapetată în prealabil cu hârtie de copt.
  10. Dacă nu dispui de mai multe tăvi și loc destul în cuptor cât să coci toate foile deodată, poți alege să le faci pe rând.
  11. Ici și colo, înțeapă foaia de aluat cu ajutorul unei furculițe pentru a nu permite foii să se umfle și să se deniveleze la căldură.
  12. Coace foile în cuptor timp de 6-8 minute.
  13. Scoate foile din cuptor și lasă-le în tăvi până se răcesc, pentru a nu se rupe.

 

Preparăm crema:

  1. Într-o cratiță cu fund dublu, amestecă gălbenușurile, zahărul, laptele, extractul de vanilie bourbon și coaja de lămâie.
  2. Adaugă amidonul de porumb, diluat în prealabil în 3-4 linguri de apă și mixează bine.
  3. Pune cratița pe foc mic spre mediu și amestecă în continuu până începe să formeze bule de fierbere.
  4. Lasă crema să dea într-un clocot, în continuare amestecând, verifică dacă s-a îngroșat și ia de pe foc.
  5. Acoperă crema cu folie alimentară de plastic, direct pe cremă, ca să nu facă pojghiță, și așteaptă să se răcească înainte de a asambla prăjitura.
  6. Odată răcită, adaugă peste cremă zeama de lămâie și mixează bine.
  7. Adaugă untul moale și amestecă în continuare.

 

Aranjăm prăjitura:

  1. Unge generos prima foaie de prăjitură cu cremă, apoi așază următoarea foaie și continuă tot așa, lăsând ultima foaie, cea de deasupra, neunsă.
  2. Lasă prăjitura la răcoare, la presat sub o greutate (ca să pătrundă crema în foi), până a doua zi.
  3. După 12-24 ore, ia prăjitura Albă-ca-Zăpada și porționeaz-o egal.
Distribuie
smoke-img--1 smoke-img--2 smoke-img--3

Caută