Orez cu urzici

4 portii

45 min

mică

Găsim urzici proaspete doar o dată pe an, așa că Bunica te invită să le folosești în cât mai multe rețete. Alături de orez, linte și usturoi de primăvară, urzicile își arată adevărata aromă. Ți-am făcut poftă? Iată ce simplu le poți pregăti.

Ingrediente

  • 500 ml supă concentrată de legume (stock) sau apă
  • 300 g orez
  • 120 g urzici tocate mărunt
  • 150 g linte neagră
  • 2 linguri Untdelemn de la Bunica Omega 3
  • 2 cepe tocate mărunt
  • 2 morcovi tocați mărunt
  • 2 fire usturoi verde tocate mărunt
  • sare și piper după gust
  • pătrunjel și muguri de pin, opțional
 

Cum se prepară?

  1. Alege urzicile și spală-le în mai multe ape până ce apa rămâne perfect curată. Într-o oală mică, fierbe urzicile timp de 10-15 minute, scurge-le și toacă-le mărunt.
  2. Într-o cratiță mai mare, călește ceapa și morcovul, cu puțină sare și piper, pentru aproximativ 3-4 minute, pe foc mediu.
  3. Adaugă supa de legume sau apa, fiartă în prealabil. Apoi adaugă orezul și lintea și lasă la foc mic pentru aproximativ 8-10 minute, cu capac.
  4. Adaugă urzicile și usturoiul verde și mai completează cu apă sau supă, dacă e nevoie. Asezonează cu sare și piper, amestecă totul bine și mai lasă la foc mic timp de aproximativ 8-10 minute.
  5. Oprește focul și presară pătrunjel tocat și muguri de pin deasupra. 

Câtă aromă, câtă bucurie! Poftă bună!

Alte articole

Păstrăv la cuptor cu usturoi verde și cartofi noi
Curry cu năut
Mâncare de limbă cu măsline