26 noiembrie 2018 Articole

Cum să scapi de mirosurile neplăcute din casă

Căminul tău trebuie să fie un loc primitor, acolo îți petreci timpul cu familia, așa că nu e loc de mirosuri neplăcute și persistente. Pe cât de deranjante pot fi ele, pe atât de simple sunt soluțiile care le elimină. Odată ce știi care este sursa mirosului, o poți înlătura cu ușurință.
Bunica are câteva sfaturi pentru tine:

 

Bicarbonatul de sodiu
Bicarbonatul și-a dovedit iscusința în nenumărate rânduri, iar neutralizarea mirosurilor neplăcute este unul dintre atuurile sale. Pune un vas cu bicarbonat de sodiu în frigider pentru ca odorurile rău mirositoare să fie absorbite. Suprafețele din bucătărie și din baie pot fi curățate foarte ușor cu o soluție făcută dintr-o lingură de bicarbonat, un litru de apă caldă și 3 linguri de oțet.
Scurgerea de la chiuvetă este o altă sursă a mirosurilor neplăcute. Poți rezolva foarte simplu această problemă dacă presori bicarbonat în chiuvetă, în țeava de scurgere, apoi lași deschisă apa fierbinte de la robinet pentru câteva minute.
Covorul și încălțămintea fac mirosurile să persiste. Le poți îndepărta dacă presori bicarbonat peste covor, respectiv să pui în încălțăminte, lași 15 minute pentru covoare și peste noapte în pantofi, apoi aspiri. Bicarbonatul va absorbi mirosul neplăcut din acestea și te vei putea bucura de un aer proaspăt. Mai sunt și alte metode de întrebuințare a bicarbonatului. Dacă vrei să faci casa lună cu ajutorul lui, urmează sfatul Bunicii și află „minunile” făcute de bicarbonat.

 

Soluții de absorbție a mirosului
Uneori nu este suficient să îndepărtezi mirosul de la sursă. Este posibil ca acesta să se fi impregnat deja în pereți și oricât ai aerisi și curăța, el tot nu dispare. În acest caz este indicat să folosești metode cu care să le absorbi. Cărbunii alimentari sunt eficienți în a absorbi mirosurile neplăcute, ba chiar absoarbe și umezeala, ceea ce previne apariția mucegaiului. Pune-i pe o farfurie sau într-un pahar astfel încât să se potrivească decorului casei tale și lasă-i să acționeze în zona afectată.
O altă metodă de absorbire a mirosurilor neplăcute este să iei plante de interior. Cele mai eficiente și mai populare sunt citricele, iasomia de Madagascar, gardeniile sau mușcatele, iar în bucătărie poți opta pentru niște ierburi aromate ca busuiocul, rozmarinul sau cimbrul. Ele pot fi întreținute cu ușurință, iar ca să supraviețuiască și în anotimpul rece este important să știi câteva trucuri.

 

Folosește uleiuri esențiale
Uleiul de levănțică este unul dintre cele mai folosite datorită aromei sale plăcute și calmante. Când faci curățenie îl poți adăuga în diferite amestecuri pentru a lăsa aerului o amprentă plăcută. Adaugă 30 de picături de ulei esențial preferat într-un litru de oțet pentru a șterge suprafețele sau amestecă într-un recipient apă și câteva picături de ulei de levănțică, agită, apoi pulverizează prin cameră, iar atmosfera se va împrospăta.
Folosește uleiul de levănțică atunci când dai cu aspiratorul, iar camera se va umple de un miros plăcut și relaxant. Pe o bucățică de vată pune câteva picături, apoi aspir-o.
În baie pune două, trei pietre poroase pe care picură ulei de levănțică. Repetă procedura săptămânal, iar baia ta va mirosi delicat și îmbietor.
Uleiul esențial mai poate fi întrebuințat și pentru împrospătarea lenjeriei de pat sau a hainelor. Pentru asta adaugă câteva picături din uleiul tău preferat pe un prosop micuț în uscătorul de haine sau în apa de la fierul de călcat, iar hainele tale vor căpăta un miros proaspăt și plăcut.

 

Elimină mirosurile neplăcute cu echipament special
Dacă sfaturile de până acum nu-ți sunt de folos pe termen lung, vei vrea să utilizezi aparate care să păstreze igiena și prospețimea casei.
Purificatoarele de aer ventilează și curăță aerul de praf, polen și bacterii. Sănătatea familiei tale se va îmbunătăți datorită efectului acestora de a elimina și alergenii, iar mirosurile de țigară și de mâncare vor dispărea.
Dezumidificatoarele sunt un ajutor de nădejde când vine vorba de mirosul de mucegai și de igrasie. Călcatul hainelor, uscarea acestora în casă sau pe calorifer, gătitul și dușurile provoacă umezeală care contribuie la apariția mucegaiului, la înmulțirea bacteriilor, dar și a mirosurilor închise din dulap. Dezumificatoarele vor avea grijă ca în locuința ta să nu fie o atmosferă prea umedă, să îmbunătățească calitatea aerului, iar mai departe, multe probleme care derivă din condens vor fi rezolvate.
Odorizantele și difuzoarele de aromă te vor ajuta și ele la îndepărtarea mirosurilor neplăcute precum fumul de țigară. În plus, acestea rezistă timp îndelungat și nu este nevoie să le înlocuiești săptămânal.

 

Așadar, găsește sursa mirosului neplăcut din casa ta și alege cea mai potrivită metodă de a-l elimina. Sunt nenumărate soluții care îți vor face căminul mai primitor.

Distribuie
smoke-img--1 smoke-img--2 smoke-img--3

Caută