Cum ajungi la ingrediente organice, de la producători locali
Cel mai scurt drum către o dietă sănătoasă și echilibrată e cel care duce la producătorii locali. Deși suntem tentați, din comoditate, să cumpărăm fructe și legume din cel mai apropiat supermarket, corpul nostru ne mulțumește de fiecare dată când alegem alimente crescute în apropierea noastră, fără pesticide și conservanți. Mai mult, produsele micilor fermieri locali sunt, de multe ori, mai ieftine decât cele din marile magazine. Deși există o tendință din ce în ce mai răspândită de a consuma produse locale, din marile ferme, recomandăm și susținerea micilor ferme, cu producții limitate, dar care îți oferă garanția unor ingrediente cultivate cu grijă.
Bunica te invită să redescoperi drumul până la piață, să afli poveștile celor care cultivă legume sau cresc animale în apropierea orașului tău și să alegi cele mai bune ingrediente de sezon, pentru a te bucura de un aport nutrițional optim.
Agricultura ecologică, termenul atribuit de Uniunea Europeană României pentru a identifica un sistem de agricultură sustenabil, interzice folosirea aditivilor alimentari sau a substanțelor chimice de sinteză în procesarea alimentelor. Legumele organice sunt bogate în nutrienți precum vitamina C, fier, magneziu, fosfor, cu mai puțină expunere către nitrați sau reziduuri de pesticid.
Când ești, totuși, în supermarket și ai nevoie de un ghid al produselor bio, poți căuta sigla care validează alimentele.
Sigla certifică faptul că acele produse provin din agricultura ecologică. Sub siglă vei găsi codul certificatorului, cu care poți identifica autoritatea instituțională care a verificat produsul și care a emis certificarea. Dacă produsului îi lipsește această etichetă, înseamnă că nu este certificat bio.



