Cum poți salva mobila veche

În SUA se estimează că aproximativ 12 milioane de tone de mobilier ajung la gropile de gunoi. Dar, cu puțină dragoste și un strop de ingeniozitate, piesele de mobilier pot avea mai multe vieți. Fie că e vorba de un dulap sau o masă care și-a pierdut strălucirea și pe care ai vrea să o înlocuiești, fie că te muți într-un spațiu nou și ai nevoie de mobilă, putem combate risipa, prin mici proiecte de recondiționare sau restaurare. În plus, reducem costurile și avem oportunitatea să ne exprimăm creativitatea în propria casă.

  1. Vopsire. Uneori, un strat proaspăt de vopsea e suficient pentru a schimba complet aspectul unui dulap cu sertare sau mobilierului din bucătărie, mai ales dacă vorbim de piese din lemn natural. În plus, e un proiect potrivit și pentru începători. E nevoie doar să cureți obiectul, să umpli cu chit special crăpăturile sau găurile, să șlefuiești întreaga suprafața și apoi să aplici stratul de vopsea conform instrucțiunilor de pe ambalaj.
  2. Băițuirea lemnului. E o metodă simplă de a păstra frumusețea naturală al lemnului și a-i da un aspect modern, contemporan. Procesul de pregătire este asemănător cu cel de vopsire. Un sfat pentru începători: nu-ți fie teamă să greșești, se pot găsi întotdeauna soluții creative prin care să obții o piesă de mobilier cu personalitate.
  3. Lăcuire. Dacă ai un scaun, un fotoliu sau un dulap care arată bine și căruia vrei să-i prelungești durata de viață, uneori e nevoie doar de un strat nou de lac. Dacă stratul original s-a zgâriat sau și-a pierdut din strălucire, e simplu să îl refaci. Trebuie doar să te asiguri că acoperi mânerele, butonii sau suprafețele textile înainte de aplicarea lacului.
  4. Modernizarea feroneriei. O altă idee pentru a recondiționa o piesă de mobilier este înlocuirea mânerelor, butonilor și picioarelor cu unele noi, în cu totul alt stil. Astfel de accesorii pot transforma total o noptieră sau o vitrină retro.
  5. Decorare. Fi creativ și decorează un bufet, o masă sau un raft, folosind șabloane organice sau geometrice sau pictând liber modele florale sau elemente grafice ingenioase. Îți recomandăm să arunci o privire pe pinterest.com pentru mai multă inspirație. 

Alte articole

Cum să plantezi un copac
5 moduri de a economisi apa
Planifică-ți călătoriile într-un mod responsabil