Crocodili de Guacamole

15 min

ușor

Copiii mici cresc într-o lună cât adulții într-un an. În procesul de creștere participă și joaca, dar și o alimentație variată, cât mai colorată de natură. Bunica îți lasă pe masă o idee de gustare preparată rapid, între două vacanțe.

Ingrediente

  • 1 cutie de năut, clătit și scurs
  • 3 linguri Untdelemn de la Bunica Omega 3
  • 1 lingură suc de lamaie
  • 1 cățel de usturoi
  • 2 avocado copți, mari

Decorațiuni opționale: bucăți de ardei roșu și galben, ridichi, măsline coapte și felii de castraveți.

Legume proaspete asortate.

Cum se prepară?

Pentru guacamole, adaugă primele 4 ingrediente într-un robot de bucătărie; mixează până la omogenizare. Taie avocado-urile pe lungime în jumătăți, scoate conținutul cu o lingură și păstrează cojile. Adaugă pulpa în robot alături de amestecul cu năut. Mixează din nou până când obții o pastă cremoasă.

Pentru a fi cât mai apetisant pentru copii, dar ca să te distrezi și tu puțin, e momentul să faci  crocodili din toate ingredientele.

Pentru capetele de crocodil, umple coaja de avocado cu guacamole. Adaugă bucăți de ardei tăiați mici pentru dinți, ridichi și felii de măsline pentru ochi și nas și/sau un castravete tăiat bucăți pentru corp.

Se servește cu crackers sau nachos.

 

Poftă bună tuturor!

Alte articole

Pate de ciuperci
Sarmale în foi de viță de post
Humus cu sfeclă