Cufărul bunicii

Articole, rețete, sfaturi și ghiduri.

Cufarul bunicii Înapoi la toate retetele

Pandișpan pufos cu caise

Pandișpanul este un desert cu o textură ușoară și pufoasă, o plăcere pentru papilele gustative. Fiecare bucățică e ca o gură de rai!

Ingrediente:

  • 350 g unt la temperatura camerei
  • 250 g zahăr pudră
  • 50 g miere de albine
  • zeama de la o lămâie
  • o linguriță de esență de vanilie
  • 5 ouă mari
  • 400 g făină de grâu
  • o jumătate de linguriță de sare
  • 5 g praf de copt (jumătate de pliculeț)
  • 900 g caise
  • zahăr pudra pentru ornat

Cum prepari?

  1. Într-un bol, mixează untul cu zahăr, miere, zeama de lămâie și esența de vanilie. Amestecă bine până când ingredientele devin omogene, iar zahărul s-a încorporat.
  2. Adaugă pe rând ouăle și mixează bine după fiecare ou.
  3. Separat, amestecă ingredientele uscate: făina, sarea și praful de copt.
  4. Pune câte o lingură din amestecul uscat în amestecul de unt, zahăr și ouă și mixează încontinuu.
  5. Amestecul bine îmbinat, fără cocoloașe, pune-l într-o tavă tapetată cu hârtie de copt pe care o ungi cu unt.
  6. Pregătește caisele pentru a le pune apoi în aluat. Spală-le și taie-le în jumătate, apoi îndepărtează sâmburii. Poți folosi în loc și caise din compot sau chiar caise deshidratate, însă ai grijă să înlături sâmburii.
  7. Nivelează aluatul pus în tavă, apoi presară caisele care se vor scufunda în aluat.
  8. Preîncălzește cuptorul la 180°C și lasă pandișpanul la copt pentru aproximativ 30 de minute. Verifică-l cu o scobitoare pentru a vedea dacă s-a făcut complet. Știi că e gata atunci când pe scobitoare nu mai rămâne aluat.
  9. Lasă pandișpanul la răcit, apoi presară-l cu zahăr pudră din belșug.

O bucurie pentru cei mici și cei mari deopotrivă. Poftă bună!

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Retete similare: