Cufărul bunicii

Articole, rețete, sfaturi și ghiduri.

Cufarul bunicii Înapoi la toate articolele

Povestea luminițelor de Crăciun

Bunica a considerat mereu luna decembrie ca fiind una deosebită. Este acea lună în care poți simți din plin spiritul sărbătorilor, este luna în care te vezi cu oameni dragi, luna în care primești și dăruiești iubire, timp și, bineînțeles, cadouri!

Unul dintre momentele speciale de Sărbători este împodobirea bradului de Crăciun, una dintre tradițiile universale din lumea creștină, întâlnită în aproape toate colțurile lumii.

În țara noastră, împodobirea bradului este un adevărat ritual. În multe case ale românilor, împodobirea bradului vine „la pachet” și cu alte activități: de exemplu, se cântă colinde sau alte melodii specifice Crăciunului în timp ce se servește un ceai cald sau un pahar de vin fiert cu felii de portocală și scorțișoară. Sună destul de bine, nu-i așa?

Am ajuns din nou în aceeași perioadă atât de frumoasă a anului, de aceea ne-am gândit să vă aducem mai aproape de spiritul Sărbătorilor. Trageți scaunele mai aproape de sobă și rămâneți alături de noi pentru că urmează o poveste foarte interesantă: cea a luminițelor de Crăciun, așa cum am auzit-o și noi de la Bunica.

Tradiția pomului de Crăciun a luat naștere în Germania, în secolul al XVII-lea, atunci când oamenii au căutat o soluție pentru a lumina brazii. Primele referințe documentare despre acest subiect datează din anul 1660. În paralel, circulă și o legendă care spune că, cu un secol înainte, inspirat fiind de cerul plin de stele din noaptea de Ajun, Martin Luther ar fi fost prima persoană care a luminat un brad de Crăciun.

Operațiunea de prindere a lumânărilor de crengile brazilor nu era una deloc simplă. Desigur, inventivi fiind, oamenii au găsit tot felul de soluții: legau lumânările de crengi cu ață, le prindeau cu ace sau foloseau ceară topită pentru a le fixa.

După cum vă puteți da seama, improvizația nu era una stabilă și nici sigură deoarece, în orice moment, exista riscul ca bradul să ia foc de la una dintre lumânări. De aceea, lumânările nu erau lăsate în brad mai mult de 30 de minute, timp în care erau supravegheate în permanență. De asemenea, devenise o obișnuință ca în apropierea bradului să fie prezente rezerve de apă și saci de nisip în cazul în care se pornea un incendiu. Mai târziu, în jurul anului 1890, au început să fie utilizare suporturile de lumânări.

La începutul secolului XX, când lumânările încă erau destul de mult folosite, companiile de asigurări au refuzat să mai plătească despăgubiri pentru incendiile produse de lumânările din brazi.

Situația s-a schimbat în secolul XIX, atunci când, pe data de 22 decembrie 1882, Edward Johnson, bun prieten al lui Thomas Edison (inventatorul becului electric) și vicepreședinte al companiei Edison Electric Light, și-a împodobit bradul din locuință. Acesta locuia în Manhattan, iar oamenii care treceau prin fața casei lui puteau vedea pe geamul de la camera de oaspeți un brad în care luminau 80 de beculețe roșii, albe și albastre prinse pe un cablu. Mai mult decât atât, bradul era montat pe o cutie motorizată care se învârtea de 6 ori într-un minut. Un adevărat show de lumină, necunoscut până atunci!

Pe lângă această instalație, jurnaliștii de la publicația Detroit Post au observat că, în casa acestuia, mai erau încă 2 cabluri fiecare cu câte 14 becuri, montate pe tavan. În scurt timp, vestea s-a răspândit. La acel moment, inovația era considerată ca fiind un obiect exclusivist, pe care și-l permiteau doar familiile înstărite. Prețul unei astfel de instalații depășea 300 de dolari.

Totuși, la începutul secolului XX, instalațiile electrice au început să cunoască o dezvoltare vertiginoasă. Din ce în ce mai multe familii au început să achiziționeze acest tip de instalații. Mai mult, ele au început să fie folosite și de către instituțiile orășenești pentru a crea o atmosferă de basm în orașele pe care le conduceau. În perioada sărbătorilor de iarnă, în piețele publice, au început să apară din ce în ce mai mulți brazi decorați, alături de instalații electrice amplasate pe clădiri, dar și de-a lungul străzilor.

În jurul anilor 1920 – 1930, atunci când compania americană General Electric a început producția de instalații de brad, prețurile au început să mai coboare. Tradiția americană a caselor îmbrăcate în lumini de Crăciun a apărut în anii 1960 și a fost curând preluată și în alte regiuni ale lumii, precum Europa sau Asia, iar, în zilele noastre, luminițele de Crăciun pot fi admirate în aproape orice țară din lume.

 

Deși au trecut mai bine de 130 de ani de la prima instalație de brad, iată că tradiția se păstrează și astăzi și cu siguranță se va transmite din generație în generație. Suntem convinși că va rămâne o bucurie și peste alte sute de ani.

Tu ce tradiții de familie ai de sărbători? 

Articole similare: